First public event / Primul eveniment public

In luna martie 2009, am participat cu editura la care lucrez la Targul International de carte si muzica Libris, in Brasov. Un targ de carte micut, modest, a fost ocazia perfecta pentru „lansarea” mea.

Cartile care au avut cel mai mare succes au fost cele invelite in plus visiniu si cele cu iluzia optica. Ceea ce au avut unele carti mai deosebit a fost faptul ca nu numai coperta, ci si interiorul era special. Aceste carti se voiau a fi agende spirituale: pe fiecare pagina, in partea de sus, erau trecute cateva versuri de iubire, in special de iubire de Dumnezeu, scrise de misticul sufit Rumi (unul dintre misticii mei preferati, daca ma pot exprima astfel). Versurile erau selectate din cartea „Iubirea a spus”, aparuta la editura Kamala, editura la care lucrez. Restul paginii era lasat gol, pentru versurile sau gandurile proprietarului cartii.  Am primit chiar 3 comenzi in cadrul targului, in care persoane diferite mi-au solicitat carti cu o anumita coperta si interiorul  – cel cu versuri.  M-am bucurat ca le-au placut cartile mele si ca pot fi utile.  Iata cateva poze de atunci (azi e prima mea zi de blog, asa ca trebuie sa ajung la zi cu toate evenimentele).

In March 2009, I was exhibitor at International Bookfair Libris, Brasov . My first public event. The most appreciated books was those with cherry-plush and optical illusion. In additions, the interior of some books was not blank, but each page contained only some love verses of Rumi, a mystical sufi poet, my favourite poet. The rest of page was blank, for the thoughts of the book’s owner. I received 3 ordered books, with specifical cover and interior with verses.

targ-brasov-1 targ-brasov-21 targ-brasov-5

About Veronica Godeanu

Profesoara la Centrul de Meditație și Yoga - Kamala
Acest articol a fost publicat în Bookbinding și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s