Confesiunea unei foste curtezane

Știu că mă doriți. Mereu, indiferent de primăverile sau iernile voastre. Simt asta, arsă fiind de flacăra ochilor voștri flămânzi. Ofrande pe altarul plăcerii am adus toate mângâierile și toate săruturile și toate îmbrățișările mele, adultere pentru unii dintre voi.

Mi-a plăcut să cuceresc bărbați tineri și frumoși, cu care am trăit pasiuni arzătoare, și bărbați tomnateci, însă generoși cu frumusețea, iar răsăritul nu m-a prins de două ori alături de același amant. Prin patul meu au trecut nobili și marinari și ofițeri și profesori și grădinari… 

fan

Îmi place să mă numesc “o curtezană modernă”, fără prejudecăți sau remușcări. Jocul seducției nu are taine pentru mine, am spulberat fiecare mit al atracţiei, pot număra pe degete pe cei care mi-au rezistat. Îmi place luxul și puterea pe care o am asupra celor care se consideră sexul tare, îmi plac conversațiile sclipitoare cu bărbați inteligenți pe care îi cuceresc fără să mă dezbrac deloc. Nu am super-puteri, doar știu să folosesc formule erotice logice, clare, cu efecte previzibile.

Gata acum. Jocul continuă, dar nu cu voi. Săgețile lui Cupidon m-au găsit, în sfârșit, după ani și ani în care am reușit să mă ascund din calea lor.

Nu știu ce vrajă mi-a făcut, însă nu mă mai pot gândi decât la el. Îi simt mâinile pe corpul meu, deși nu m-a atins niciodată. Îi aud cum mă strigă pe numele meu adevărat, deși nu l-am spus nimănui din viața mea de aici. M-a fermecat și nu-i pot rezista, oricât aș încerca. Maestră în seducție, am fost învinsă la rândul meu.

L-am zărit pe stradă. Ne-am ciocnit „întâmplător” şi m-a privit doar în treacăt când îmi punea înapoi în pungă merele risipite pe jos. Fără veste, mi-am simțit pântecul izbucnind în flăcări. Gura mi s-a uscat, respirația a rămas captivă în mine, inima mi s-a topit în piept. M-a ars cu pecetea privirii lui și m-a lăsat apoi să îl caut.

În acea noapte, parfumul lui m-a pus pe jăratec. L-am visat pătrunzându-mă, iar și iar, neobosit, până am cerut îndurare, să mă regăsesc pentru a începe iar.

A doua zi nu și-a mai ferit privirea, m-a străpuns cu ea până în adâncuri, i-am simțit copiii născându-se în mine. Eram a lui, atunci și acolo. Cu totul. Și iar a plecat, fără nici un cuvânt, fără nici un gest, deși ochii lui mărturiseau. 

M-am răsucit toată noaptea între cearșafurile mele de mătase, chemându-l cu tot dorul lumii, cu dorul Lunii pentru Soarele ei, cu dorul deșertului pentru ploaie, cu dorul de aer al celui care se îneacă.

A treia zi l-am pândit, dar a apărut doar târziu, când mândria mea se făcuse ţăndări. S-a apropiat cu aceiaşi ochi de foc, învăluitor şi irezistibil. L-am primit în mine cu respiraţia mai întâi, regăsind chemarea originară. Fără cuvinte, doar simţuri pure, primitive şi absolute.

Mirosea a bărbat, discret, misterios, cuceritor, absolut sigur pe el. Nu avea nevoie de nici un parfum Super Playboy ca să mă convingă să fiu a lui. Eram deja. Dintotdeauna. Şi el ştia asta.

Aşa a început noua mea viaţă, în care răsăritul ne-a găsit de multe ori împreună… 

Articol şoptit dintre cearşafuri pentru concursul SuperBlog 2013, etapa 8.

Imaginea de aici.

About Veronica Godeanu

Profesoara la Centrul de Meditație și Yoga - Kamala
Acest articol a fost publicat în SuperBlog 2013 și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Confesiunea unei foste curtezane

  1. Elena spune:

    Suntem doar oameni, si nimic din ce e omenesc nu ne este strain. Suntem doar oameni diferiti sub cerul inalt, senin,luminos, care ne cuprinde pe toti.
    „In orice om o lume isi face incercarea”.
    Va inchipuiti cate lumi suntem pe un Pamant cu sapte miliarde de oameni?
    Rolul Curtezanei a fost luat. Cine urmeaza?

  2. Ana spune:

    Celei care minte

    Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
    Dar fiindcă azi mi te dai toată,
    Am să te iert –
    E vechi păcatul
    Şi nu eşti prima vinovată!…

    În cinstea ta,
    Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
    Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
    În pat ţi-am presărat garoafe
    Şi maci –
    Tot flori însângerate –
    Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
    Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
    Trei ramuri verzi de lămâiţă
    Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

    Dar iată,
    Bate miezul nopţii…
    E ora când amanţii,-alt’dată,
    Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată…
    Deci vino,
    Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
    Înfinge-ţi în priviri Minciuna
    Şi-n caldul buzei Adevărul
    Şi spune-mi:
    Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
    Câţi au murit
    Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?…

    Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
    Dar fiindcă azi mi te dai toată.
    Am să te iert –
    E vechi păcatul
    Şi nu eşti prima vinovată!…

    Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
    Nu-ţi cer să-mi spui
    Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
    Ci tot ce n-ai spus nimănui.
    Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
    Nu-ţi cer
    Nimic din ce poetul palid
    Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
    Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
    Din şirul clipelor la fel,
    Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
    În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
    Şi în priviri
    Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
    Şi-aşa tăcuţi –
    Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori –
    Să-ncepem slujba-n miez de noapte
    Şi mâine s-o sfârşim în zori!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s