Puful de papadie şi Happy-ânza

imagen-dandelion-live-wallpaper-1oriDe pe pajiştea de smarald pe care pasc liniştite văcuţe cafenii, un fulg de păpădie, fan brânză,   porneşte în călătoria vieţii lui, pe aripile uraganului Delaco. Îşi pusese o dorinţă de Crăciun şi nu mai credea că e posibil să se îndeplinească. Dar iată că , azi noapte, a visat că trebuie să îşi facă bagajele şi să se lase purtat de vânt.

Într-o clipită a ajuns deasupra Pamplonei, chiar în momentul începerii cursei cu tauri. L-a zărit pe Toni, cu pantaloni şi cămaşă albe, cămaşă pe care se vede clar ca nu o suportă , arătând ca un chelner arogant de Intercontinental. Nu vrea să fie propriul lui erou, aşa că îl trage din faţa taurului negru ca păcatul, punându-l la o ceaşcă de cafea, alături de Arama.

p2-300x157Îl lasă bucurându-se de primul minut al restului vieţii sale, în timp ce el, de pe spinarea uraganului, se lasă fermecat de acorduri de tango. Muzică, dans, brânză – poate un pic prea de gumă- halumi, fatush-ul fără suc de rodii, tabule, colţunaşi cu brânză şi Malbecul argentinian . Şi o batistă verde cu buline albe.

Cafea-cu-branza_small-202x300Pe aripi de uragan puful de păpădie trece razant pe lângă  chocolate con queso. Dulce-sărată, solidă-lichidă, albo-neagră, pervers incertă, ca politica din Columbia. Brânza, puţin sărată, deşi topită în ciocolata fierbinte,  scârţâie un pic între dinţi. Un gust fenomenal! (Pe la noi s-ar pune cubuleţe de mozzarella în ciocolată.)

Cu volanul pe dreapta şi cu interzicerea posesiei de Vieux Lille în mijloacele de transport în comun, survolează cerul gri al Angliei.  Ghivecele uriaşe de flori atârnând la ferestre şi roşul muşcatelor, violetul petuniilor şi albastrul irişilor alungă coşmarul celei mai puturoase game de brânză.

O bere, japonezi,demnitate, căldură, sake, brânză– dulceagă şi indecisă, ca o bucată de talpă de tenis chinezesc. Detaşat, ascultă din văzduh, câţiva colindatori ce cânta harare-rare-ce brânză proastă Japonia are.

pule-cheese-2_small-300x157Uraganul Delaco ajunge şi deasupra Serbiei şi capătă o faţă zâmbăreaţă, pentru că , acolo, există oameni care sunt făcuţi pentru a ferici pe cei din jur. Fete foarte frumoase, brânză afumată şi sfărâmicioasă pe care o guşti cu pipeta, mii de euro pentru un kilogram de brânzeturi de măgăriţă.

episod-41Puful de păpădie , prăfuit, ajunge şi la marginea deşertului Gobi, unde,  după o duşcă de Chinggis şi un praf tras pe nas, întâlneşte cea mai groaznică brânză din lumeByaslag e un soi de caş. Gustul e neterminat. Parcă mănânci var întărit. Va trebui să ajungă la stomatolog dupa această experienţă tare şi prăfuită. Şi la psiholog: cum să culci copiii afară, în frig şi vânt, de dragul oaspeţilor?!

poza-2Dar toate se schimbă în Rusia, când brânza asociată cu pizza deschide larg simţurile , într-un decor magnific al metroului şi înconjurat de oameni veseli, cu doze de licoare bună. Tare bună. Un soi de rom cu bere. Alături de doza de Baltika,  Khachapuri. Aici, la Sakartvelo e cea mai buna din lume. Fulgul de păpădie, ameţit, camuflat în alcool devine doar un localnic care ştie să fie fericit în orice zi.

Întors pe pajiştea cu văcuţe cafenii, e relaxat. A înţeles esenţa brânzei. Din lapte de măgăriţă, de yak, de vacă sau oaie, doar aceea este cea mai bună, cea gustată de ziua ta! Cu prieteni alături sau doar cu oameni care se bucură de bucuria ta.  Şi cum ziua ta e de două ori pe an, odată când te-ai născut şi a doua oară în fiecare zi, este musai să fii fericit în preajma tuturor brânzeturilor. Verzi sau albastre, tari sau moi, sărate sau nu, pufoase sau compacte, afumate sau nu, scumpe sau ieftine, oricare din ele sunt perfecte pentru tine. Perfecte atâta timp cât ai cu cine le împărţi.

Vegetarian_Dining_Out_People_Eating

Unicornii de pe curcubeu dansează în ritmul inimii tale fericite. Ursul polar masează mai bine după ce a lins o felie de brânză pufoasă. Păunul îşi desface evantaiul mai spectaculos după o porţie generoasă de brânză cu verdeţuri. Indienii pufăie din pipa pacii realizând rotocoale la fel de perfecte ca roata de caşcaval. Sunetele scoase de trombon par a fi cele de maximă plăcere brânzească. Pielea ta e mai odihnită după un somn regenerant în aşternutul parfumat cu florile de pe pajişte. Explozia de senzaţii ce o provoacă atingerea papilelor gustative de către Happy-ânză este greu de redat în cuvinte.

Da, aşa aş numi cea mai bună brânză: HAPPY-ÂNZĂ. Originară de pretutindeni, ea capătă gustul, aroma şi culoarea dorite de fiecare. E de ajuns să închizi ochii, să guşti din ea împreună cu cineva şi… gata fericirea!

Eu ştiu că HAPPY-ÂNZA mea este brânza Delaco, pe care nici Toni nu o poate mânca singur. Are nevoie de Toni Jr. sau de oricare doamnă sau domnişoară pentru a o putea degusta în tihnă. Tihna unei zile de vară pe o pajişte de smarald, cu văcuţe cafenii şi un puf de păpădie călător.

 Spectacolul este unul plin de muzică, culoare, dinamism şi viaţă. Este o poveste cu multe simboluri,unde valori umane universale precum prietenia, speranţa, dragostea pentru natură, solidaritatea dar nu numai sunt cu măiestrie conturate. Mai multe tablouri arhetipale strâns legate ingenios prin prezenţa unui „fulg de păpădie” care îi poartă pe spectatori în diverse lumi, în diverse culturi, care mai de care mai variate, dar care în cele din urmă, în ciuda diferenţelor culturale, sunt unite de acelaşi idealuri şi valori umane.  Unul din ele: deţinerea patentului pentru cea mai bună brânză din lume.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog, proba  21.

Acest articol a fost publicat în SuperBlog2015 și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Puful de papadie şi Happy-ânza

  1. Multumim pentru articol. Mult succes!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s